Standard 1: Filosofie și fundamenteDeclarațiile scrise clare care descriu temelia credinței, misiunea, viziunea, valorile esențiale, rezultatele așteptate de la elevi și filosofia creștină a educației definesc școala, de ce există ea și ceea ce dorește să devină. Aceste documente schițează trăsăturile distinctive ale școlii și comunică un scop și o direcție clară pentru dezvoltarea școlii.
Atunci când sunt bine comunicate tuturor membrilor comunității școlii, aceste declarații pot ghida luarea deciziilor și oferă o platformă comună pentru munca în colaborare într-un spirit de unitate. Pe măsură ce aceste documente devin parte a sistemului de operații și relații ale școlii, trăite de conducere și personal și experimentate de elevi și familii, ele protejează și promovează identitatea creștină a școlii. Documentele fundamentale formează o bază pe care se pot fonda parteneriate cu alte școli și organizații creștine.
Cei șase indicatori și descriptorii corespunzători din acest standar vor ajuta școala să își evalueze documentele fundamentale actuale și măsura în care aceste documente îndrumă viața de zi cu zi a școlii. Școala va putea folosi rezultatele aceste autoevaluări pentru identificarea modalităților în care filosofia și fundamentele școlii pot fi întărite.
Standard 2: Conducere și personalConducerea și personalul didactic sunt principalii agenți care promovează misiunea, viziunea și valorile școlii. Fiecare membru al personalului școlii este vital pentru lucrarea cu elevii. Deoarece elevii învață atât de mult prin ceea ce observă, caracterul, atitudinile și cuvintele dascășilor creștini au o influență majoră asupra vieților elevilor care sunt în grija lor. De aceea este esențial pentru școală să aibă lideri, dascăli și personal de sprijin care sunt dedicați urmași ai lui Hristos, consacrați slujrii elevilor și excelenței profesionale. Școala sprijină dezvoltarea conducerii și personalului prin structuri interne și prin participarea în rețele educaționale locale, naționale și globale.
Cei șase indicatori și descriptorii aferenți din acest standard vor ajuta școala să evalueze măsura în care conducerea actuală și personalul contribuie la misiunea, viziunea și valorile școlii. Școala va putea folosi rezultatele acestei autoevaluări pentru a identifica modalități în care contribuția conducerii și personalului poate fi consolidată pentru beneficiul școlii și extinderea împărăției lui Hristos prin educația creștină la nivel local, național și global.
Standard 3: Predare și învățarePredarea și învățarea reprezintă inima programului școlii. În cele mai multe cazuri școlile primesc un curriculum obligatoriu pe care trebuie să îl folosească și pentru care sunt responsabili în fața autorităților. Cu toate acestea, școlile au în general o oarecare libertate în modul de predare a curriculumului. Această libertate oferă școlilor creștine oportunitatea de a preda curriculumul cerut dintr-o perspectivă biblică, în concordanță cu filosofia creștină a educației adoptată de școală.
Cei șapte indicatori și desciptorii aferenți din acest standard vor ajuta școala să evalueze modul în care abordează conținutul curricular, instruirea și evaluarea, precum și măsura în care acestea sunt în concordanță cu misiunea, viziunea, valorile și filosofia educației.
Standard 4: Formare spiritualăMaturizarea în Hristos a elevilor și personalului este obiectivul cheie al școlilor creștine. Însă este foarte greu de evaluat măsura în care este atins acest obiectiv. Recunoscând lucrarea prioritară a Duhului Sfânt în viața credinciosului, școlile creștine fac pași intenționați pentru a vedea această lucrare propășind. Programul educativ al școlii urmărește să dezvolte ardoarea slujirii și conducerii în elevi și profesori.
Cei cinci indicatori și descriptorii aferenți din acest standard vor ajuta școala să evalueze masura în care programele și practicile lor promovează creșterea spirituală înspre caracterulu christic și slujirea elevilor și profesorilor lor.
Standard 5: Planul de îmbunătățire strategică a școliiToate școlile au domenii forte și domenii în care au nevoie să se dezvolte dacă urmăresc să își împlinească viziunea. Un proces de planificare strategică care rezultă într-un plan pentru îmbunătățire strategică va ajuta o școală să își valorifice domeniile forte și să se înregistreze creștere în domeniile deficiente. Stabilirea de obiective strategice clare de îmbunătățire va ajuta școala să se concentreze pe domenii prioritare. Școlile creștine care doresc să se dezvolte beneficiază de parteneriatele strategice cu alte școli și organizații creștine care sprijinesc dezvoltarea reciprocă.
Cei patru indicatori și descriptorii aferenți din acest standard vor ajuta școala să își evalueze propriul proces de planificare strategică și nivelul de implicare în parteneriate strategice.